Comunicare managerială

Clasificarea este chiar simplă: oamenii sunt sau nu sunt; mortalitatea si natalitatea determina oscilarea numerica a populatiei; femeile nu sunt bărbaţi; iarna nu-i ca vara; şi, managerul este întodeauna expert.
Înafara de managerul însuşi, nimeni nu ştie asta mai bine decât restul lumii.
Ajuns în vârful spiralei ierarhiei, sprijinindu-se cu vârful piciorului stâng pe creştetele specialiştilor, privesc satisfăcuţi la propriile rezultate excelente obţinute în funcţie; la mulţii ani de experienţă (la 23 de ani , aveau deja 3 ani experienţă…mm?!); rezultatele cercetărilor teoretice şi practice, realizările activităţilor prestate în societate…
Au la ce privi, au cu ce se mândri!
La cursurile despre percepţia socială au fost învăţaţi aşa: ceea ce contează este imaginea, impresia, şi aprecierea. Despre alţii.
La început au luat în serios toate teoriile, tehnicile, modurile în care trebuiau să procedeze.
Pe măsură ce alunecau spre vârful spiralei, lucrurile s-au simplificat radical.
Mesajele spre restul lumii s-au modificat: de unde la început foloseau o grămadă de cuvinte şi emoţii pentru a comunica, cu timpul, au dispărut emoţiile, iar cuvintele erau tot mai rare. Apoi au dispărut cuvintele, şi au rămas…n-ai să crezi! Hainele.
Mesajul vestimentar era mult mai puternic, şi din comunicare verbală, iată pe domn manager prins într-o reţea de comunicări contextuale!
Toate abilităţile manageriale nu mai contează. Se subînţeleg odată ce e manager!
Contează hainele. Papucii. Chiar şi şosetele. Nu din bumbac. Un manager cu clasă, poartă numai şosete din bambus.
Important e cum se îmbracă.
(Cum se dezbracă, nu intră în tema discutată.)
Numai când spui „manager”, spui halo.
Şi apoi cu ce poţi compara calitatea stofei mânecii din care se vede doar cotul scos pe geamul maşinii?!
Cu ce poţi înlocui modul în care cade pantalonul peste pantof?!
Optimismul cămăşilor roz, care fac o conexiune complicată (şi de neînţeles nouă) cu vârful foarte lung al papucilor?!
Sentimentul pe care îl dau tuturor, că aceşti oameni(managerii) s-au născut efectiv cu cravata de gât?!
OK! Din punctul asta, comunicarea cu masele este perfectă.
Au domnii manageri un singur of.
În acest sens, s-a întrunit toată elita managerială de pe teritoriul ţării, pentru a strânge semnături, şi a trage un semnal de alarmă public. Şi puternic.
Pericolul iminent al comunicării manageriale , SUNT AGENŢII IMOBILIARI!!

Unghiile

Sunt multe atribute ce caractezeză un manager. Unul ar fi simţul estetic.
La aceştia, simţul estetic depăşeşte nivelul mediu, comun, banal.
De exemplu, dacă eşti foarte atent şi ai suficient fler să ştii din ce unghi să priveşti, vei observa cât de sublim le strălucesc unghiile. Forma lor este impecabilă. Poţi crede că pe lângă toate calităţile , natura le-a dat şi unghii perfecte.
Nu ştiu...cum să spun ceea ce urmeză... Adevărul este că unghia perfectă nu există !
Mda... Nu există !
Meritul este al Manichiuristei.
Cine este Manichiurista ?! Este o tinerică de vreo 20 de ani, care râde mereu. Râde când vine managerul la ea, râde când pleacă, râde cand îi face unghiile ca noi, râde când i se spune ceva, când el tace, râde când ia bacşişul, râde şi atunci când râde.
In timp ce ea îşi face meseria, şi el o priveşte cum râde, îi place să creadă că spiritualitatea lui o amuză pe Manichiurista, că ea gustă cât este de inteligent şi îl apreciază.
Poate ar şti ce gândeşte, dacă macar o dată, aceasta ar scoate un cuvânt.
După o vreme el nu mai pricepe dacă nevoia de estetic îl duce la salon, sau Manichiurista.
A început să-şi facă probleme, când, în cursul unei şedinţe care dura nepermis de mult, râsul ei i-a spulberat liniştea.
A alergat acasă, rugându-şi nevasta să-i facă unghiile. A implorat-o! !
Acesta, l-a privit prin breton, a ridicat o sprinceană şi l-a întrebat:”Da` ce dragă? Eu sunt manichiurista ?! »
Aşa era !Ea nu era Manichiurista. Câtă dreptate avea !
Nevoia de estetic era în declin. Decizia trebuia luată ! A stat două săptămâni cu unghiile răvăşite. Amânarea deciziei nu îl caracteriza. Simţea cum îi cresc toate odată cu unghiile.
Decidentul din el a ales !
A schimbat salonul.
Unghiile au intrat în normal. Estetic satisfăcut! In plus, a eliminat stresul cu Manichiurista care râde.
Acum e la adăpost. Asta noua nu prezintă pericol. E blondă. Nu râde, zâmbeşte cand el vorbeşte. Are picioarele foarte lungi, şi un decolteu adânc la rochiţa foarte scurtă.
Lucrurile sunt iarăşi sub control.
Acum la şedinţe nu mai tresare la râsul Manichiuristei. Cel mult la o adiere de Prada a celei noi.

Amanta mică

Să ne referim strict la amanta mică. Amanta mică, nu pentru că este minionă, ci, pentru că nu vom vorbi despre cea mare. Pe acesta din urmă, o vom contura uşor : este în rapot de 1/1 cu numărul de manageri, sunt la fel de rare ca şi ei, nefiind totuşi pe cale de dispariţie, sau, Doamne fereşte, închise în rezervaţii.
Trăiesc la aceeaşi intensitate cu ei, aspiră spre carieră, şi, pentru a păstra paralelismul :el, trambulină-nevasta ; ea, trambulină-el.
Vârsta variază în funcţie de stil de viaţă, aşteptări......rata inflaţiei...( ?!)
Cele mai bătrâne au chiar şi 24-25 de ani, iar cele mai penibile peste 30...
Aşa e ! Lipsesc nişte ani. Acolo stau proastele care n-au priceput încă nimic. Neadaptatele. Ruşinea breaslei.
Nu vor deveni niciodată soţii pentru că pot dar nu vor, şi poate pentru că ei sunt căsătoriţi. Să nu uităm niciodată un lucru : dacă este ceva superior statusului de manager, acela este postul de amnată. De manager.
Cum iese una de pe piaţă, este înlocuită. Pentru exemplificare, vizualizează un joc de puzzlie.
Ceea ce rămâne cu adevărat important este raportul :1/1.
Evident, pentru că trăim într-o eră plictisită, rutina încercă şi muşcă. Reciproc. Atunci intervine schimbul. Ca între colecţionari. In noua circumstanţă, avem doi factori : raportul şi circuitul.
Inteligenţa emoţională este cea care clasifică şi defineşte. Prin absenţă.
Ceea ce face ca lucrurile să fie foarte complicate, greu de înţeles nouă, este acţiunea din două liniuţe, şi ca să ne încurce şi mai tare, readucem factorul principal :raportul 1/1. Deci, o liniuţă se reduce prin suprapunere rămânând doar una. Şi pentru că există şi factorul 2:circuitul, concluzia ar fi, liniuţa într-o învârteală continua, unde viteza este dată de potenţă. Cea naturală. Şi cea remunerabilă. Pentru că sunt două. Eh! Şi aici e şmecheria! Când prima e mică, creşte a doua. Când ambele sunt egale la nivel superior, viteza circuitului scade, ceea ce nu gasim şi la varianta trei: când ambele sunt egale de nivel inferior. În acest caz, managerul, este pur-şi-sim-plu plasat unei începătoare. Să-şi intre în mână. Ideal tip de potenţial este varianta numărul patru.
Schiţată destul de sumar, să revenim la tema discuţiei noastre, amanta mică.
Acesta poate fi grasă şi cheală, nu conteză. Prin definiţie este secretă. Nu reprezintă emblemă managerială. Dimpotrivă.
Nu necesită efort, nu necesită nimic. Nu trebuie să fie frumoasă, că aşa are. Nu trebuie să fie proastă, că şi aşa are. Nu trebuie să aibă bani, ca din astea găseşte pe toate drumurile.
Liniştită, că-i sătul de giumbuşlucuri! Pe ea nu o macină potenţa de nici-o natură. E mulţumită mereu.
Se vad rar : când încrederea scade, când circuitul e un eşec, când nevasta vorbeşte despre divorţ....eh !Din astea...
Dar cu ea e un om bun,cu toate ca nu i se cere, ceea ce îl face şi mai mândru.
Ziceam ce om bun e. Nu uită niciodată biscuiţii. Din ăia la 2 lei care ştie el că îi plac atât de mult. Umpluţi.
Si îi mai place emoţia din privire când îi dă pachetul...

Relaţia cu natura

În profunda sa intimitate, managerul este om.

Are trăiri mundane, ca mine, ca tine… Tot ce caracterizează restul lumii la suprafaţă, există şi în intensa lor profunzime.

Şi lor le e frică. Le e frică de multe, însă marea frică este faţă de restul managerilor.

Pentru asta îşi cumpără cărţi. Despre lideri. Cum să ajungi, cum să te menţii, cum să te impui faţă de subordonaţi, sau cum să păstrezi armonia cu restul managerilor.

Faza e că înainte de a cumpăra, trebuie să facă o vizită în bibliotecile omologilor, pentru a evita fatalitatea. Fatalitatea de a cumpăra aceeaşi carte. Asta, doar dacă îşi cumpără înainte o alta, care să-l îndrume în acest sens. Altfel, se pot trezi în faţa unei situaţii în care toţi au citit aceeaşi carte, se comportă la fel, au aceleaşi aşteptări, aplică aceleaşi metode.

Lucru nu tocmai rău, doar că, în instrucţiuni, explică foarte clar:” în urma acţiunii X, obţii rezultatul Y”!

Citind aceleaşi metode, şi aplicând, „în urma acţiunii X”, nu mai pot obţine „rezultatul Y”, ci efectul „b” , „c”, „d”,….”o”, ceea ce conduce la confuzii, pierderea încrederii în autor, în cărţi, in ceilalţi lideri, în sine, în democraţie, în sistem în general, şi pierderea poftei de mâncare.

Indicată în această situaţie este cumpărarea unei broşuri care cuprinde două capitole:”Încredere”, şi „Neîncredere”. Pentru manageri.

Urmând indicaţiile pas cu pas îşi revin.

Broşura se pune în raft, alături de Mihaela Rădulescu şi DEX, nu înainte de a pune semne de carte la fiecare capitol, câte o frunză din ierbar.

Pentru că, în profunda sa intimitate, managerul, după atâta lectură devine poet.